e-books

Conurile de lumină trecut şi viitor ale evenimentului p împart spaţiul-timpul în trei regiuni (fig. 2.5). Viitorul absolut al evenimentului este regiunea din interiorul conului de lumină viitor al lui P. EI este setul tuturor evenimentelor care pot fi afectate de ceea ce se întâmplă în P. Evenimentele din afara conului de lumină al lui [...]

Se poate alege un set nou de coordonate în care, să spunem, prima coordonată spaţială era o combinaţie între prima şi a doua dintre vechile coordonate spaţiale. De exemplu, în loc de a măsura poziţia unui punct de pe pământ prin distanţa în kilometri la nord de Piccadilly şi la vest de Piccadilly se poate [...]

De asemenea, putem utiliza o unitate de lungime nouă, mai convenabilă, numită secundă-lumină. Aceasta este definită simplu ca fiind distanţa parcursă de lumină într-o secundă. În teoria relativităţii, definim acum distanţa în funcţie de timp şi viteza luminii, astfel că rezultă automat că fiecare observator va măsura aceeaşi viteză a luminii (prin definiţie, 1 metru [...]

Deoarece viteza luminii este raportul dintre distanţa pe care a parcurs-o şi timpul necesar pentru aceasta, observatori diferiţi vor măsura viteze diferite ale luminii. Pe de altă parte, în relativitate, toţi observatorii trebuie să fie de acord asupra vitezei luminii. Totuşi, ei tot nu sunt de acord asupra distanţei pe care a parcurs-o lumina, astfel [...]

O atitudine similară a fost luată câteva săptămâni mai târziu de un matematician francez de primă mărime, Henri Poincaré. Argumentele lui Einstein erau mai aproape de fizică decât acelea ale lui Poincaré care considera că problema este matematică. De obicei noua teorie i se atribuie lui Einstein, dar Poincaré este amintit ca având numele legat [...]

O teorie corectă a propagării luminii nu a apărut până în 1865 când fizicianul britanic James Clerk Maxwell a reuşit să unifice teoriile parţiale care fuseseră utilizate până atunci pentru descrierea forţelor electricităţii şi magnetismului. Ecuaţiile lui Maxwell precizau că în câmpul combinat electromagnetic puteau exista perturbaţii ondulatorii şi acestea se propagau cu viteză fixă, [...]

Lipsa unui criteriu absolut pentru repaus înseamnă că nu se poate determina dacă două evenimente care au loc la momente diferite se produc în aceeaşi poziţie în spaţiu. De exemplu, să presupunem că mingea de pingpong din tren saltă în sus şi în jos, lovind masa de două ori în acelaşi loc la distanţă de [...]

În plus faţă de legile mişcării, Newton a descoperit o lege care descrie forţa de gravitaţie; aceasta afirmă că fiecare corp atrage orice alt corp cu o forţă proporţională cu masa fiecărui corp. Astfel, forţa dintre două corpuri va fi de două ori mai puternică dacă unul dintre corpuri (să spunem, corpul A) are masa [...]

2. Spaţiul şi timpul   Ideile actuale asupra mişcării corpurilor datează de la Galilei şi Newton . Înaintea lor oamenii îl credeau pe Aristotel, care spunea că starea naturală a unui corp era în repaus şi că el se mişcă numai acţionat de o forţă sau de un impuls. Rezultă că un corp greu trebuie [...]

Oamenii de ştiinţă de astăzi descriu universul cu ajutorul a două teorii parţiale de bază teoria generală a relativităţii şi mecanica cuantică. Ele reprezintă marile realizări intelectuale ale primei jumătăţi a acestui secol. Teoria generală a relativităţii descrie forţa de gravitaţie şi structura la scară mare a universului, adică structura pe scară de la numai [...]