Author Archive

rebelu

This user hasn't shared any biographical information

Pe mare – Vasile Alecsandri

luni, noiembrie 9th, 2009

Ah! viaţa pentru mine, Scump înger! fără tine Nu are nici un bine, Nu are nici un dar. În cer fie lumină, Sau nori, sau noapte lină, Sufletul meu suspină, Suspină cu amar! Oricare nălucire L-a omului simţire Aduce-nsufleţire Cu glasu-i încântat, Se pierde-n neagra ceaţă Ce-ntunecă-a mea viaţă Şi glasu-i se îngheaţă De mine [...]

Apocalipsul ( 17 ) – Stephen King

vineri, noiembrie 6th, 2009

Ziua de primire a donaţiilor pica de-abia săptămâna viitoare, iar dacă se dusese iarăşi la biroul de forţe de muncă din Braintree, înseamnă că era chiar mai proastă decât o credea el. Nu se mai deranjă să-i întrebe pe copii. Se simţea obosit şi îl cuprinsese o durere de cap sâcâitoare, însoţită de greaţă. S-ar [...]

Domn al luminii ( 17 ) – Roger Zelazny

joi, noiembrie 5th, 2009

― Rogu-te, frate, nu-i face nici un rău, spuse călugărul. ― Dar din astea se găsesc peste tot, iar Maeştrii Karmei au spus că un om nu se poate întoarce ca insectă şi că uciderea insectelor este un act neutru din punct de vedere karmic . ― Totuşi, răspunse călugărul, viaţa fiind una, în această [...]

Avocatul strazii ( 17 ) – John Grisham

miercuri, noiembrie 4th, 2009

— Doar nu vrei să dai vina pe poliţişti! — Nu. Aminteşte‑mi să le scriu nişte scrisori de mulţumire. — Lucrezi mîine? — Ce altceva să fac mîine? — Mă gîndeam doar că ţi‑ar putea prinde bine o zi liberă. — Am nevoie de un an liber. O zi nu ajunge. Apartamentul nostru se afla [...]

Caderea ( 17 ) – Albert Camus

marți, noiembrie 3rd, 2009

Treptat, memoria mi-a revenit totuşi. Sau, mai bine-zis, m-am dus eu către ea şi astfel am aflat amintirea care mă aştepta. Înainte de a vorbi de asta, îngăduiţi-mi, scumpul meu compatriot, să vă dau câteva exemple (ce vă vor sluji, sunt sigur) în legătură cu ceea ce am descoperit în cursul cer­cetării mele. Într-o zi, [...]

Ferma animalelor ( 17 ) – George Orwell

luni, noiembrie 2nd, 2009

O mulţime de discuţii se învîrtiră în jurul întrebă­rii cum să fie numită bătălia. În final, se numi Bătă­lia de la Grajdul Vacilor, de vreme ce de acolo por­nise ambuscada. Puşca domnului Jones fu găsită ză­cînd în noroi şi, cum se ştia că exista o rezervă de muniţie în casă, se hotărî ca puşca să [...]

Octombre – Ion Minulescu

vineri, octombrie 30th, 2009

In parcul presarat cu statui De Nimfe , Fauni Si Silvani, De-a lungul celor trei alei De plopi, De tei, Si de castani, Pe bancile vopsite-n verde Si pe nisipul galben sters, Multicolorele covoare de frunze vestede s-astern In ritmul vintului de toamna, Ca-n ritmul unui ultim vers – Un vers cu care se sfirseste [...]

Cel mai iubit dintre paminteni ( 17 ) – Marin Preda

joi, octombrie 29th, 2009

Beţia l-a făcut pe Puloş să ne povestească incredibile istorii de amor din satul lui, al căror erou credibil era el însuşi, vîrît în istorii cu văduve ale căror reacţii în faţa lui mă fac şi acum să rîd în celula mea, pe Asanache să înceapă să înjure discret în voce, dar plastic inventiv în [...]

Apararea lui Galilei ( 17 ) – Octavian Paler

miercuri, octombrie 28th, 2009

― N-ai putea trăi permanent astfel. ― Ştiu. Şi totuşi sunt recunoscător fiecărui ceas care nu-mi aminteşte asta. ― Acolo, la marginea pădurii de pini, e numai jumătate din tine. Cea mai egoistă, care nu vrea să ştie nimic despre ceilalţi, în numele ideii că fericirea e o problemă strict personală. Există însă cealaltă jumătate [...]

Amurgul gindurilor ( 17 ) – Emil Cioran

marți, octombrie 27th, 2009

La adică, ce face fiecare om? Se ispăşeşte pe sine însuşi.   N-aş putea iubi decît un înţelept nefericit în dragoste…   Ceea ce face oraşele mari atît de triste este că fiecare om vrea să fie fericit, iar şansele scad pe măsura ce dorinţa creşte. Căutarea fericirii indică distanţa de rai, gradul căderii umane. [...]

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro