e-books

Beţia l-a făcut pe Puloş să ne povestească
incredibile istorii de amor din satul lui, al căror erou credibil era el
însuşi, vîrît în istorii cu văduve ale căror reacţii în faţa lui mă fac şi acum
să rîd în celula mea, pe Asanache să înceapă să înjure discret în voce, dar
plastic inventiv în conţinut, uluit el însuşi că suportase nişte măgării ale
unor colegi şi chiar profesori fără să le zică nimic (se frămînta furios pe
scaun şi parcă se desmeticea, se trezea la viaţă şi devenea conştient că era un
om prea bun, prea iertător, cînd, voinic cum era, putea să-i facă pe toţi pilaf ), pe Szekely să închine într-un stil
voit bombastic în cinstea domnişoarei Nineta Romulus, care, deşi bea ca şi ei,
nu se îmbăta deloc, spre nedumerirea mea totală. "Odată, continuă Puloş
după un timp, m-am în­curcat cu o farmacistă din Costeşti care prima oară cînd
ne-am pomenit desbrăcaţi în odaia ei, a spus că, nu, nu, nu se poate, ea nu e
iapă, mi-ar trebui în orice caz ceva asemănător, mai degrabă din regnul…
decît cel al femeilor. Nu, de ce, să mă îmbrac şi să
plec… Era furioasă, cu toate că eu eram blînd, nu mă repezisem la ea, stăteam cuminte în pat şi îi ascultam protestele,
care nu mai încetau, şi nici nu se grăbea să se îmbrace la loc… Ştii ce, mi-a
spus ea în cele din urmă, exact ca într-o situaţie din Boccaccio, pune-ţi o
glamnică şi atunci… A, nu ştiţi ce e o glamnică… un fel de basma neagră
înfăşurată în formă circulară, o pun muierile pe cap cînd vin cu vadra cu apă
de la fîntînă să nu le doară creştetul… Şi ea vroia să-mi înfăşor… cu o
glamnică… Şi-mi dă un batic de-al ei… A început să mă sărute, pe urmă nu-mi
mai dădea drumul de după gît şi în toiul iubirii o aud că îmi şopteşte la
ureche: ştii ce, poţi să dai la o parte glamnică… Da?! Numai că eu, de la
început, fără să vadă ea, o dădusem de mult la o parte… Alta, tot aşa, cu
toate că ştia bine cine sînt, a întors la un moment dat capul înapoi spre mine
în timp ce o iubeam ţiindu-i spinarea în braţe s-a holbat: Cine eşti tu, zice,
de unde vii?" Szekely izbucni într-un rîs subţire, piţi­găiat, înalt…
Asanache îl potoli: "Şandor, mai încet, nu uita unde sîntem…"