e-books

Se îndreptară cu toţii
instinctiv spre bucătărie, mai exact spre uşa de la pivniţă. Crăpătura încă nu
fusese astupată. Şi era destul de lată ca să poată trece prin ea un animal de
mărimea lui Ouarzazate.

― E acolo înăuntru, sunt sigur că e acolo! se
tângui Nicolas. Trebuie să ne ducem după el.

Ca un răspuns parcă,
din pivniţă se auzi un lătrat sacadat. Părea că se aude de destul de departe.

Se apropiară de uşa
interzisă. Jonathan se aşeză în faţa lor.

― Am spus: nimeni nu coboară în pivniţă!

― Scumpule, zise Lucie, dar trebuie să-l
scoatem de-acolo. Poate că e atacat de şobolani. Ai spus că acolo sunt
şobolani:..

El se întunecă la
faţă.

― Cu atât mai rău pentru câine. Mâine o să ne
cumpărăm altul.

Puştiul era stupefiat.

― Dar tăticule, eu nu vreau "altul".
Ouarzazate e prietenul meu, nu-l poţi lăsa să moară aşa.

― Ce te-a apucat, adăugă Lucie, lasă-mă pe mine
să cobor dacă ţie ţi-e frică!

― Eşti fricos, tăticule, eşti laş?

Jonathan nu se mai
putea stăpâni. Bolborosi: "Bine, mă voi duce să arunc o privire", şi
plecă să aducă o lanternă. Lumină crăpătura. Era întuneric, complet întuneric,
un întuneric care absorbea totul.

Se înfioră. Ar fi
luat-o imediat la sănătoasa. Dar nevasta şi fiul lui îl împingeau spre acel
hău. Gânduri neplăcute îi inva­dară mintea. Îl năpădea tot mai mult frica lui
de întuneric.

Nicolas izbucni în
plâns.

― A murit! Sunt sigur că a murit! E vina ta!

― Poate că e rănit, îl domoli Lucie, ar trebui
să mergem să vedem.

Jonathan se gândi din
nou la mesajul lui Edmond. Tonul era imperativ. Dar cum să facă? Mai mult ca
sigur că într-o zi unul din ei nu va mai rezista şi se va duce să cerceteze.
Trebuia să ia taurul de coame. Acum ori niciodată. Îşi trecu mâna peste fruntea
umedă de sudoare.

Nu, n-o s-o lase
baltă. Avea în sfârşit ocazia să-şi înfrunte spaimele, să facă pasul, să ţină
piept primejdiei. Întunericul voia să-l înghită? Foarte bine. Era pregătit să
meargă până la capăt. Oricum, nu mai avea ce pierde.

― Mă duc!

Îşi aduse sculele şi forţă broasca.

― Orice s-ar întâmpla, să nu vă mişcaţi
de-aici, mai ales nu încercaţi să veniţi după mine sau să chemaţi poliţia.
Aştep­taţi-mă!

― Vorbeşti cam ciudat! La urma urmelor, nu e
decât o piv­niţă ca toate pivniţele.

― Nu sunt chiar atât de sigur…