e-books

Strathmore
îşi arcui sprâncenele:

—
Trei ore? Atât de mult?

Susan
se încruntă, uşor ofensată. În ultimii trei ani, slujba ei fusese aceea de a
regla cât mai bine cel mai secret computer din lume; în mare parte, programul
care conferise maşinăriei rapidi­tatea ei extremă îi aparţinea. O cheie de un
milion de biţi părea cu greu a fi un scenariu realist.

—
Bine, rosti Strathmore. Deci chiar în condiţii extreme, trei ore a fost timpul
maxim de supravieţuire a unui cod în TRANSLTR.

Susan
încuviinţă:

—
Mda. Mai mult sau mai puţin.

Comandantul
făcu o pauză, ca şi cum s-ar fi temut să spună ceva ce ar fi putut apoi
regreta. În cele din urmă, îşi ridică privirea.

—
TRANSLTR a dat peste ceva…, începu el şi se opri.

Susan
aştepta.

—
Mai mult de trei ore?

Strathmore
încuviinţă.

Ea
păru netulburată.

— Un
nou diagnostic? Ceva de la Departamentul Sys-Sec?

Strathmore
clătină din cap:

— E
un fişier din afară.

Susan
aşteptă lovitura de graţie, dar ea nu veni.

— Un
fişier din afară? Glumiţi, nu-i aşa?

— Aş
vrea eu. L-am pus să ruleze azi-noapte pe la unsprezece şi jumătate. N-a fost
încă spart.

Susan
căscă gura. Se uită la ceas şi înapoi la Strathmore:

— Şi
încă rulează? De peste cincisprezece ore?

Comandantul
se aplecă în faţă şi roti monitorul spre Susan.

Ecranul
era negru, cu excepţia unei mici casete galbene de text ce clipea în mijloc.

„TIMP
SCURS: 15.09.33

AŞTEPTÂND
CHEIA:_________”

Susan
se holbă uluită. Se părea că TRANSLTR lucra la un cod de peste cincisprezece
ore. Ştia că procesoarele computerului parcurgeau treizeci de milioane de chei
pe secundă — o sută de mi­liarde pe oră. Dacă TRANSLTR procesa încă, însemna că
acea cheie era enormă — lungă de peste zece miliarde de digiţi. Era ne­bunie
curată.