Archive for iunie, 2009

Istoria ideilor si credintelor religioase ( 16 ) – Mircea Eliade

marți, iunie 30th, 2009

Cea mai îndelungată revoluţie: descoperirea agriculturii. Mezoliticul şi neoliticul şi spiritualităţii specifice vânătorului. Vânătoarea ca mijloc de subzistenţă se prelungeşte în societăţile de agricultori . Probabil că un anumit număr de vânători, care refuzau să participe activ la economia cultivatorilor, au fost folosiţi ca apărători ai satelor; la început împotriva fiarelor sălbatice care îi hărţuiau [...]

Suprema ardere – Lucian Blaga

luni, iunie 29th, 2009

Ard molcom lumânarile de ceara în sfesnice. un tâlc s-alege sibilin prin umbrele vesnice. Pe vetre si în capiste s-atâta jeraticul. S-aprinde ambra pentru zei , si mirtul, salbaticul. Si arde untdelemnul în opaitul cu toartele, pentru vieti ce vor veni, dar si pentru moartele. Daca lumina ar cânta varsându-si puzderia noi am vedea cum [...]

Alchimistul ( 16 ) – Paulo Coelho

duminică, iunie 28th, 2009

Privind pietrele, simţi o imensă uşurare. Dăduse şase oi pentru două pietre preţioase, desprinse din­tr-un colan de aur. Putea vinde pietrele şi cumpăra biletul de întoarcere. "Acum am să fiu mai deştept", gîndi băiatul scoţînd pietrele din desagă pentru a le ascunde în buzunar. Se afla într-un port şi ăsta era singurul adevăr rostit de [...]

Descantec – Tudor Arghezi

sâmbătă, iunie 27th, 2009

Lacăte, cine te-a închis La uşa marelui meu vis? Unde ni-i cheia, unde-i păzitorul, Să sfarăme zăvorul Şi să vedem în fundul nopţii noastre Mişcându-se comorile albastre? Un pas din timp în timp, greoi Se-apropie, dar a trecut de noi Toţi paşii se sfârşesc şi pier Pentru urechea ta de fier. De-o vana-ntoarsă peste tine [...]

Toamna patriarhului ( 16 ) – Gabriel Garcia Marquez

vineri, iunie 26th, 2009

Erau alizeele de martie care răzbăteau întotdeauna prin geamurile palatu­lui, dar acum îi spuneau că era vîntul păcii, domnule ge­neral, era acelaşi zumzet în auz pe care-l simţea de ani de zile, dar pînă şi doctorul lui îi spusese că era sunetul păcii, domnule general, căci din clipa cînd îl găsiră mort pentru prima oară [...]

Fortareata digitala ( 16 ) – Dan Brown

joi, iunie 25th, 2009

Susan nu îl văzuse niciodată pe Strathmore arătând aşa de rău. Părul lui încărunţit, care începea să se rărească, era zburlit, iar fruntea îi lucea de broboane de sudoare, chiar dacă în cameră era răcoare de la aerul condiţionat. Părea că dormise îmbrăcat în cos­tum. Şedea în spatele unui birou modern, care dispunea de două [...]

Umanizare – Ion Barbu

miercuri, iunie 24th, 2009

Castelul tău de gheaţă l-am cunoscut, Gîndire; Sub tristele-i arcade mult timp am rătăcit, De noi răsfrîngeri dornic, dar nici o oglindire În stinsele-i cristale ce-ascunzi nu mi-a vorbit; Am părăsit în urmă grandoarea ta polară Şi-am mers, şi-am mers spre caldul pămînt de miazăzi, Şi sub un pîlc de arbori stufoşi, în fapt de [...]

Baietelul cel urit ( 9 ) – Isaac Asimov

marți, iunie 23rd, 2009

― Puteaţi, totuşi, să-mi fi spus, repetase ea pe un ton domol. ― Ca să fi refuzat slujba? De fapt, mai doreşti s-o păstrezi? O privise inexpresiv, în timp ce Deveney se retrăsese în celălalt capăt al odăii; copilul terminase laptele, linsese farfuria şi se uitase la domnişoara Fellowes cu chip umed şi ochi mari, [...]

Camarazi de front ( 16 ) – Sven Hassel

luni, iunie 22nd, 2009

În cele din urmă sună încetarea alarmei şi zgomotul străzii urcă iarăşi până la noi în zăpuşeala serii. Oamenii râdeau liniştiţi, nu fusese decât o alarmă măruntă, doar câteva sute de morţi şi răniţi. — Povesteşte‑mi puţin cum e pe acolo. Stărui mult şi nu înţelegeam ce nevoie avea să ştie ce se petrece în [...]

Doina – Mihai Eminescu

duminică, iunie 21st, 2009

De la Nistru pân’ la Tissa Tot românul plânsu-mi-s-a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin şi pân’ la mare Vin muscalii de-a călare, De la mare la Hotin Mereu calea ne-o aţin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Şi străinul te tot paşte De nu te mai poţi cunoaşte. Sus [...]

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro