e-books

Nu-mi place să trăiesc între lucruri scumpe, valoarea materială a
obiectelor mă înspăimântă. Ideea că n-am voie să scap din mână paharul, că ar
fi o nenorocire să ciobesc farfurioara, că e de neiertat să pătez covorul o
consider un atentat la libertatea mea nu numai de mişcare, ci şi de gândire.
Faptul de a purta o podoabă pe care nu trebuie să o pierd, de a avea o haină de
care trebuie să am grijă, de a stăpâni ceva ce mi-ar putea fi furat mi se pare
intolerabil. Pentru că orice dependenţă de materie mi se pare de nesuportat,
pentru că orice posesie este o dependenţă.
Îmi dau seama că ceea ce spun îmi poate atrage dispreţul unei întregi categorii
de fini degustători ai frumuseţilor şi bunurilor lumii. Am auzit şi am citit de
atâtea ori că, băut dintr-o cupă de cristal, vinul este altfel, încât îmi dau
seama că e descalificant să mărturiseşti că de teama de a nu depinde de cupă
poţi să renunţi şi la vin. Cu atât mai mult cu cât spaima de valoare devine
implicit şi spaimă de frumuseţe, frumuseţea însăşi fiind, din cele mai vechi
timpuri, convertibilă în valoare materială. Şi totuşi, nimic nu mi se pare mai
firesc. Ofensiva lucrurilor este atât de puternică şi de violentă, încât nici o
precauţie nu mi se pare exagerată pentru a rămâne dincolo de graniţele
stăpânirii lor. Ceea ce poate fi considerat o lipsă de gust este astfel numai o
intransigenţă puţin fanatică, ceea ce poate semăna unei exagerate simplităţi
este, dimpotrivă, complicaţia unui spirit încăpăţânat şi neliniştit de
fragilitatea libertăţii sale.
Admir inestimabilele obiecte frumoase, în muzee, fără cea mai mică dorinţă de a
le stăpâni, de a le avea, de a fi ale mele, fără nici o tentativă de a stabili
între ele şi mine o altă legătură decât cea a privirii scurte şi admirative în
treacăt.
Mă mulţumesc cu ulcele de pământ care se sparg uşor şi fără regrete, port
podoabe pe care le rătăcesc şi le uit, trec printre lucruri, care nu au asupra
mea nici un drept şi nici o legătură, cu singura grijă de a nu avea de pierdut
decât lanţurile, cu singura obsesie că se pierd cu atât mai greu cu cât sunt
mai scumpe. Şi arunc la gunoi făraşul cu cioburile care au prilejuit aceste
gânduri, cu sentimentul încurajator că am mai sfărâmat o verigă…