e-books

— Da, răspunse
Interlocutorul Animalelor. Am fost furios. Obişnuit cu standardele sale în
privinţa tactului, Louis s-ar fi aşteptat ca Kzinul să mintă. Atunci ar fi
putut pretinde că-l crede, iar Kzinul s-ar fi dovedit mai politicos pe
viitor… Acum, însă, era prea târziu să mai dea înapoi. Mai ezită o secundă,
înainte de a-i replica:

— Şi care e obiceiul?

— Trebuie să ne luptăm
fără arme, imediat ce rosteşti provocarea. Sau unul dintre noi trebuie să-şi
ceară scuze.

Louis se ridică. Ştia că
era sinucidere curată, dar n-avea ce face: ar fi trebuit să-şi aducă aminte
care erau obiceiurile.

— Dinte contra dinte,
gheară contra unghie, te provoc la luptă, deoarece nu putem împărţi Universul
în pace!

Fără să-şi ridice capul,
Kzinul căruia i se spunea Hroth vorbi:

— Trebuie să-ţi cer scuze
în numele tovarăşului meu, Interlocutorul.

— Poftim? exclamă Louis.

— Aceasta este funcţia
mea, explică Kzinul cu dungi galbene. A te afla mereu în situaţii în care
trebuie să lupţi sau să-ţi ceri scuze este o constantă a firii Kzinti. Ştii ce
se întâmplă când luptăm. Astăzi, numărul nostru este a opta parte din câţi eram
odată, înainte ca Kzinii să-i fi întâlnit pe oameni. Coloniile noastre sunt
acum coloniile voastre, speci­ile care au fost în sclavia noastră sunt acum
libere, deţin tehnologii umane şi au adoptat etica umană. Atunci când trebuie
să ne cerem scuze sau să luptăm, funcţia mea este de a cere scuze.

Louis se aşeză la loc. Se
părea că avea să scape cu viaţă.

— N-aş vrea slujba ta
pentru nimic în lume! spuse el.