e-books

Băiatul făcu ochii
mari. Cît vorbise vampirul, el se lăsase din ce în ce mai mult pe spate şi acum
chipul îi era încordat şi ochii înguşti, ca şi cum s-ar fi pregătit să pa­reze
o lovitură.

― Ai pierdut vreodată
o cantitate mare de sînge? îl întrebă vampirul. Cunoşti senzaţia?

Buzele băiatului
formară cuvîntul „nu", dar nici un sunet nu ieşi. Îşi drese glasul.

― Nu, spuse el atunci.
Lumînările erau aprinse în salonul de la etaj, unde plănuisem moartea
supraveghetorului. O lampă cu ulei se legăna în curentul de pe coridor. Toată
lumina aceasta s-a unit şi început să sclipească, de parcă o prezenţă aurie ar
fi plutit deasupra mea, suspendată în golul scării învăluind uşor balustrada,
unduindu-se şi dezintegrîndu-se ca fumul. „Ascultă, ţine ochii deschişi",
mi-a şoptit Lestat , mişcîndu-şi buzele pe gîtul meu. Îmi aduc aminte că acea
mişcare a buzelor lui mi-a zbîrlit tot părul de pe trup, provocîndu-mi o
senzaţie puternică ce nu era departe de plăcerea pasiu­nii…

Rămase gînditor, cu
degetele mîinii drepte uşor îndoite sub bărbie, primul părînd să o mîngîie
încet.

 ― Rezultatul a fost că în cîteva minute, eram
aproape paralizat. Cuprins de panică, am descoperit că nu mai puteam nici să
vorbesc. Lestat continua să mă ţină, bineînţeles, iar braţul lui era ca o bară
de fier. I-am simţit dinţii retrăgîndu-se cu o asemenea grabă, încît cele două
răni păreau enorme, şi dureau îngrozitor. Apoi s-a aplecat peste capul meu
neputincios şi şi-a muşcat propria încheietură. Sîngele curgea pe cămaşa şi pe haina mea şi el privea cu ochii
îngustaţi şi sclipitori. Păru să treacă o veşnicie şi lumina aceea aurie cădea
acum în spatele capu­lui său ca fundalul unei fantasme. Cred că am ştiut ce
vrea să facă înainte să o facă şi am aşteptat, în neputinţa mea, parcă ani
întregi. Şi-a lipit încheietura sîngerîndă de gura mea şi mi-a spus categoric,
puţin nerăbdător: „Bea, Louis". Şi am băut. „Uşurel, Louis", şi „Mai
repede", mi-a şoptit el de cîteva ori. Beam, sugînd din orificii, simţind,
pentru prima oară după copilărie, acea plăcere deosebită de a suge hrana,
trupul şi mintea concentrîndu-se împreună asupra unei singure surse de viaţă.
Atunci s-a întîmplat ceva.

Vampirul se lăsă pe
spate şi se încruntă uşor.

― Cît de greu e să
descrii aceste lucruri care, de fapt, nu pot fi descrise, spuse el aproape în
şoaptă.

Băiatul parcă
îngheţase.

― Cît am supt sîngele,
n-am văzut decît lumina aceea. Apoi, următorul lucru, următorul lucru a fost…
un zgomot. La început, un vuiet surd şi, pe urmă, un bubuit ca al unei tobe,
care se auzea din ce în ce mai tare, ca şi cum o creatură uriaşă ar fi venit
încet dintr-o pădure întu­necoasă şi necunoscută, bătînd în mers într-o tobă
imensă. După aceea s-a auzit o altă tobă, de parcă un alt uriaş ar fi păşit la
cîţiva metri în urma primului, fiecare din ei fiind atent la propria tobă,
ignorînd ritmul celuilalt. Zgomotul devenea din ce în ce mai puternic, pînă
cînd păru să-mi umple nu numai auzul, ci toate simţurile, să-mi zvîcnească în
buze şi degete, în tîmple şi în vene. Îndeosebi în vene, bum şi, apoi,
celălalt, bum; Lestat îşi trase brusc mîna, iar eu am deschis ochii şi m-am
abţinut să-i apuc încheietura şi să o duc la gură cu orice preţ; m-am abţinut
pentru că mi-am dat seama că bubuitul era al inimii mele, iar cel de-al doilea
fusese al inimii lui.

Vampirul oftă.

― Înţelegi?

Băiatul dădu să
vorbească, dar apoi se mărgini să cla­tine din cap.