e-books

Tocmai în timpul unui
asemenea plăcut transfer de perso­nalitate Pendel fu chemat la telefon de
Osnard. Mai întâi, la tele­fon o auzi pe Marta. Marta, recepţionera,
telefonista, contabila şi cea care făcea sandvişurile, era o femeie micuţă, pe
jumătate negresă, austeră, loială, cu un chip asimetric, plin de cicatrice de
pe urma unei operaţii plastice nereuşite.

— Bună
dimineaţa, spuse ea cu o voce frumoasă în spaniolă.

Nici
"Harry", nici "Señor Pendel", niciodată nu i se adresa aşa.
Doar bună dimineaţa, cu o voce de înger, căci vocea şi ochii erau singurele
rămase intacte.

— Bună
dimineaţa, Marta.

— Un
client nou la telefon.

— De
care parte a podului?

Era gluma lor
obişnuită.

— De
partea ta. Osnard.

— Cum?

— Señor
Osnard. E englez. Face glume.

— Ce
fel de glume?

— Ai să
vezi.

Lăsând deoparte
forfecele, Pendel dădu mai încet muzica, astfel că Mahler abia se mai auzea, şi
trase spre el carnetul cu programări şi un creion. Când era vorba de masa lui
de lucru, avea reputaţia unui maniac: materialul aici, tiparele acolo, fac­turile
şi registrul cu comenzi dincolo, fiecare lucru la locul lui. Ca să croiască, se
îmbrăcase ca de obicei în haina neagră cu spatele din mătase, cu un şliţ în
faţă, model născocit şi cusut chiar de el. Îi plăcea aerul de servitor model pe
care i‑l dădea.

— Cum
se scrie, domnule? îl întrebă el amabil pe Osnard, când acesta îşi repetă
numele.

La telefon, vocea lui
Pendel se coloră cu un surâs. Străinii aveau sen­ti­mentul că stăteau de vorbă
cu o persoană pe placul lor. Se părea însă că Osnard avea acelaşi dar contagios,
aşa că urmă o conversaţie lungă, vesela şi destinsă, tipic englezească.

— O‑S‑N
la început şi A‑R‑D la sfârşit, spuse Osnard, iar ceva din felul în care o
spusese i se păru teribil de spiritual lui Pendel, căci îşi notă numele aşa cum
i‑l dictase Pendel, două grupuri de câte trei litere mari, cu un & între
ele.

— Apropo,
dumneavoastră sunteţi Pendel sau Braithwaite? întrebă Osnard.

La care Pendel, cum i
se întâmpla adeseori când era pus în faţa aces­tei întrebări, răspunse cu o
limbuţie potrivită ambelor personalităţi.

— Ei
bine, domnule, eu sunt amândoi într‑unui, ca să zic aşa. Asocia­tul meu
Braithwaite, din nefericire, a murit de mult. Pot totuşi să vă asigur că
principiile lui nu au murit şi sunt respectate de firma noastră şi astăzi, spre
marea bucurie a tuturor celor care l‑au cunoscut.