e-books

Oftând,
Susan îşi introduse palma în cutiuţa de citire a cifrului şi tastă codul ei
personal de cinci cifre. Câteva secunde mai târziu, poarta masivă, de
douăsprezece tone de oţel, începu să se rotească. Susan încercă să se concentreze,
dar gândurile îi zburau doar la el.

David
Becker. Singurul bărbat pe care îl iubise vreodată. Cel mai tânăr profesor
titular de la Universitatea Georgetown, eminent specialist în limbi străine,
David era o vedetă a lumii academice. Înzestrat cu o memorie redutabilă şi cu
pasiune pentru limbi străi­ne, el stăpânea la perfecţie şase dialecte asiatice,
precum şi spaniola, franceza şi italiana. Cursurile lui universitare despre
etimologie şi lingvistică umpleau totdeauna sălile, fapt pentru care David ră­mânea
mereu după ore ca să răspundă tirurilor de întrebări. Vorbea cu autoritate şi
entuziasm, în aparenţa insensibil la privirile admi­ratoare ale elevelor sale.

Becker
era brunet, un tânăr de treizeci şi cinci de ani cu ochi verzi iscoditori şi o
inteligenţă pe măsură. Maxilarele puternice şi trăsăturile ferme îi aminteau
lui Susan de marmura sculptată. Înalt de peste un metru optzeci, Becker se
mişca pe terenul de squash cu o agilitate pe care colegii lui nu o
puteau înţelege. După ce îşi bătea zdravăn adversarul, se răcorea băgându-şi
capul în ţâşni­toarea cu apă de băut şi udându-şi până la rădăcină coama de păr
negru şi des. După care, cu apa şiroind, îşi trata adversarul cu un suc de
fructe şi un covrig sau un corn.

Salariul
lui David era modest, la fel ca în cazul tuturor profeso­rilor tineri. Din când
în când, atunci când trebuia să-şi înnoiască abonamentul la clubul de squash
sau să înlocuiască plasa vechii sale rachete Dunlop , câştigă bani în plus
făcând traduceri pentru diferite agenţii guvernamentale. O întâlnise pe Susan
cu ocazia unei astfel de colaborări.

Într-o
dimineaţă răcoroasă din timpul vacanţei de toamnă, Becker intrase, după
alergarea de dimineaţă, în apartamentul lui de trei camere oferit de universitate
şi văzuse robotul telefonic clipind. Îşi umplu un pahar cu suc de portocale şi
se aşeză să asculte mesajul. Era la fel ca multe altele primite — o agenţie
guvernamentală îi solici­ta serviciile de traducător câteva ore mai târziu în
acea dimineaţă. Sin­gura ciudăţenie era că Becker nu auzise niciodată de acea
agenţie.

— Se
numeşte National Security Agency , le spuse Becker câtorva colegi pe care îi
sună pentru a afla mai multe informaţii.

Replica
era întotdeauna aceeaşi:

— Te
referi la Consiliul Naţional pentru Securitate?

Becker
îşi verifică mesajul:

—
Nu. Au spus clar Agenţia. NSA.

—
N-am auzit niciodată de ei.

Becker
verifică directorul GAO al companiilor americane, dar numele nu se afla acolo.
Uimit, îşi sună unul dintre vechii lui parteneri de squash, un fost
analist politic devenit cercetător al Bi­bliotecii Congresului. Explicaţia
amicului avu darul să-l şocheze.

NSA
părea nu numai să existe în realitate, ci era chiar consi­derată una dintre
cele mai influente organizaţii guvernamentale din lume. De peste o jumătate de
secol aduna date despre spionajul electronic şi proteja informaţiile secrete
ale Statelor Unite. Doar trei la sută dintre americani ştiau de existenţa ei.

—
NSA, glumi amicul lui, înseamnă ,,No Such Agency” („Agenţia care nu există”) .

Marcat
de un amestec de curiozitate şi teamă, Becker acceptase oferta misterioasei
agenţii. Parcursese cu maşina proprie drumul de şaizeci de kilometri până la
sediul întins pe aproape cincizeci de hec­tare al agenţiei, camuflat între
dealurile împădurite de la Fort Meade, Maryland. După ce trecuse prin
nenumărate controale şi i se emisese o legitimaţie valabilă şase ore, fusese
escortat către o secţie de cerc­etare luxos decorată, unde i se spusese că îşi
va petrece după-amiaza oferind „sprijin orb” Diviziei de Criptografie — un grup
de matemati­cieni de elită cunoscuţi sub numele de Spărgătorii de coduri.

Timp
de o oră, criptografii păruseră a nu fi observat că Becker se afla acolo. Se
agitau în jurul unei mese enorme şi vorbeau într-o limbă pe care Becker n-o mai
auzise. Discutau despre cifruri curgătoare, generatoare autodecimale,
variante-desagă, protocoale de cunoaştere zero, puncte de unicitate. Becker
stătea şi observa, pierdut. Indivizii scrijeleau simboluri pe hârtie milimetrică,
medi­tau asupra unor file cu rezultate oferite de computer şi făceau tot timpul
referiri la o încâlceală de text proiectată pe un perete :

JHDJA3JKHDHMADO/ERTWTJLW+JGJ328

5JHALSFNHKHHHFAFOHHDFGAF/FJ37WJE

JHI93450S9DJFD2H/HHRTYFHLF89303

95JSPJF2J0890IHJ98YHFI080EWRT03

JOJR845H0ROQ + JT0EU4TQEFQE/  /QUJW

08UY0IH0934JTPWFIAJER09QU4JR9GU

IVJP$DUW4H95PE8RTUGVW3P4E/IKKC

MFFUERHFGV0Q394IKJRMG + UNHVS9OER

IRK/0956Y7U0POIKIOJP9F8760QWERQI