Ce bine ca esti – Nichita Stanescu
29 septembrie 2006E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai
puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o
imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.
Sã stam de vorba, sã vorbim, sã spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste
dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul
de bazalt.
Du-mã, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, pânã când
lumea
mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt
si mult mai curând.
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se
amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au vãzut niciodata,
una foarte de jos,
intoarsa spre pãmânt,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata,
neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.
