Odinioară, pe vremea ocupaţiei infanteriei marine, se închidea în
cabinet pentru a hotărî soarta patriei împreună cu comandantul trupelor
debarcate şi semna tot felul de legi şi decrete punîndu-şi degetul gros, căci
pe atunci nu ştia să citească, nici să scrie, dar cînd îl lăsară încă o dată
singur cu patria şi puterea sa, nu-şi mai făcu sînge rău cu corvoada legilor
scrise, ci cîrmui prin viu grai şi în persoană în orice moment şi pretutindeni,
cu o parcimonie neclintită, dar şi cu o pricepere de neconceput pentru vîrsta
sa, asediat de o puzderie de leproşi, orbi şi damblagii care implorau din
propria-i mînă sarea tămăduirii, şi de politicieni cu ştiinţă de carte şi
adulatori neruşinaţi care-l proclamau drept cel care îndreaptă cutremurele,
eclipsele, anii bisecţi şi alte greşeli ale Domnului, tîrîndu-şi prin tot
palatul paşii uriaşi de elefant pe zăpadă, în vreme ce rezolva treburi de stat
şi probleme curente cu aceeaşi naturaleţe cu care poruncea să-mi luaţi uşa asta
de aici şi să mi-o puneţi dincolo, iar cînd o luau, să mi-o puneţi la loc, iar
cînd o puneau, ceasul din turn să nu bată de douăsprezece la douăsprezece, ci
la două pentru ca viaţa să pară mai lungă, porunca era împlinită fără nici oşovăială,
fără o clipă de răgaz, în afara orei ca de moarte a siestei, cînd se refugia în
penumbra concubinelor, alegea una cu forţa şi fără s-o dezbrace, fără să
închidă uşa, în incinta palatului răsunînd atunci gîfîiala-i nemiloasă de
bărbat grăbit, zornăitul jinduitor al pintenului de aur, scîncetul ca de cîine,
groaza femeii care-şi irosea răstimpul de dragoste străduindu-se să abată
privirea ştearsă a copiilor prematuri, ţipetele ei căraţi-vă de aici, duceţi-vă
să vă jucaţi în curte, nu-i voie să vadă copiii aşa ceva, şi apoi glasurile se
stingeau, viaţa încremenea, se lăsa o linişte adîncă, toată lumea rămînea stană
de piatră cu degetul pe buze, fără să respire, linişte, generalul se odihneşte,
dar cei care-l cunoscuseră mai bine nu se încredeau nici măcar în răgazul
acelei clipe sacre, fiindcă întotdeauna părea că se dedublează, doar îl
văzuseră jucînd domino la şapte seara şi în acelaşi timp fusese văzut dînd foc
baligilor de vacă pentru a alunga ţînţarii din salonul de audienţe, şi nimeni
nu-şi făcea vreo iluzie pînă ce nu se stingeau luminile de la ultimele ferestre
şi nu răzbătea zgomotul huruitor al celor trei zăvoare, celor trei lacăte şi
celor trei drugi de la dormitorul prezidenţial, şi pînă nu se auzea
prăbuşindu-se pe pardoseala de piatră trupul lui istovit şi răsuflarea-i de
copil decrepit ce devenea tot mai adîncă pe măsură ce mareea creştea, pînă cînd
harfele noptatice ale vîntului făceau să amuţească greierii din timpanele lui
şi un uriaş val de spumă pustia străzile străvechiului oraş al viceregilor şi
corsarilor şi năvălea în palatul prezidenţial prin toate ferestrele, ca în acea
cumplită sîmbătă de august cînd oglinzile se umplură de scoici şi salonul de
audienţe rămase la discreţia rechinilor, depăşind cel mai ridicat nivel al
oceanelorpreistorice şi revărsîndu-se peste faţa pămîntului, peste spaţiu şi
timp, şi numai el rămase plutind cu faţa în jos pe apa lunară a viselor lui de
înecat solitar, cu uniforma-i de doc de simplu soldat, cu jambierele puse, cu
pintenul de aur şi braţul drept îndoit sub cap în chip de pernă. Acea prezenţă
simultană a sa pretutindeni în anii bolovănoşi care i-au precedat cea dintîi
moarte, urcuşul acela în timp ce cobora, extazierea în faţa mării pe cînd
agoniza de dragoste nesatisfăcută nu erau un privilegiu al firii lui, aşa cum
proclamau adulatorii, nici vreo născocire a mulţimii, cum susţineau cei care-l
defăimau, ci norocul de a se putea bizui pînă-n pînzele albe pe serviciile şi
fidelitatea de cîine a lui Patricio Aragonés, dublul lui perfect, care fusese
găsit fără ca nimeni să-l fi căutat cînd veniră la el cu vestea, domnule
general, că o falsă trăsură prezidenţială cutreiera satele de indieni făcînd o
afacere mănoasă cu acea înlocuire, că-i văzuseră ochii stinşi în penumbra de
moarte, că-i văzuseră buzele palide, mîna de mireasă gingaşă cu o mănuşă de
atlaz aruncînd sare bolnavilor îngenuncheaţi în stradă, şi că în urma trăsurii
veneau călare doi falşi ofiţeri strîngînd bani grei pentru binefacerea
tămăduirii, închipuiţi-vă, domnule general, ce sacrilegiu, însă el nu dădu nici
un ordin împotriva impostorului, ci porunci să-i fie adus în secret la palatul
prezidenţial, cu capul vîrît într-un sac din fire de agavă ca să-l
dezorienteze, şi atunci îl copleşi umilinţa de a se vedea pe sine însuşi pe
picior de egalitate cu celălalt, la naiba, omul ăsta sînt eu, zise, căci
într-adevăr era ca şi cum ar fi fost, în afară de vocea autoritară pe care
celălalt nu izbuti s-o imite niciodată, şi de netezimea liniilor din palmă,
acolo unde curba vieţii se prelungea fără poticneli pînă
la baza degetului gros, şi dacă n-a poruncit să fie împuşcat pe loc n-a făcut-o
din interesul de a-l păstra ca înlocuitor oficial, căci asta-i trecu prin minte
mai tîrziu, ci fiindcă l-a tulburat speranţa deşartă că datele propriului său
destin ar sta scrise în palma impostorului. Cînd se încredinţa de zădărnicia
acelui vis, Patricio Aragonés supravieţuise impasibil la şase atentate, luase
obiceiul să-şi tîrîie picioarele strivite cu lovituri de ciocan, îi ţiuiau
urechile şi-l supăra hernia în zorii zilelor de iarnă, şi învăţase să-şi scoată
şi să-şi pună pintenul de aur încurcîndu-şi curelele numai ca să cîştige timp
în cursul audienţelor, bombănind ducă-se naibii cataramele astea făcute de
meşterii din Flandra, nu-s bune de nimic, şi din mucalit şi vorbăreţ cum fusese
pe cînd sufla sticlă la cuptorul părintelui său ajunse gînditor şi sumbru,
neatent la ce i se spunea, scrutînd penumbra privirilor spre a ghici ce nu i se
spunea, fără a răspunde vreodată la o întrebare înainte de a întreba la rîndu-i
dar dumneata ce părere ai?, şi din trîntor şi parazit cum fusese pe vremea cînd
vindea minuni se făcu trudnic de sîrguincios, călător neînduplecat, zgîrcit şi
hrăpăreţ, mulţumindu-se să facă dragoste cu forţa şi să doarmă pe podea
îmbrăcat, cu faţa în jos şi fără pernă, renunţînd la ifosele-i timpurii de identitate
proprie şi la orice vocaţie moştenită în ce priveşte ambiţia strălucită de a
fi pur şi simplu suflător de sticlă, şi înfrunta cele mai îngrozitoare riscuri
ale puterii, aşezînd cea dintîi piatră acolo unde niciodată n-avea să se mai
pună vreuna, tăind panglici inaugurale pe meleagurile duşmanilor şi îndurînd
năruirea atîtor vise duse pe apa sîmbetei, înfrînîndu-şi atîtea suspine
stîrnite de speranţe imposibile pe cînd încorona aproape fără să le atingă atît
de multe şi atît de efemere şi de inaccesibile regine ale frumuseţii, căci se
împăcase pe veci cu soarta ce-i hărăzise un destin care nu era al său, chiar
dacă n-a făcut-o din lăcomie, nici din convingere, ci fiindcă el i-a schimbat
existenţa dîndu-i slujba de impostor oficial pe viaţă, cu o simbrie de
cincizeci de pesos pe lună şi avantajul de a trăi ca un rege fără pacostea de a
fi rege cu adevărat, ce-ţi poţi dori oare mai mult?
GEORGE ORWELL ( 1903 – 1950 )
ION MINULESCU ( 1881 – 1944 )
MARIN PREDA ( 1927 – 1980 )
OCTAVIAN PALER ( 1926 – 2007 )
ION CREANGA ( 1839 – 1889 )
