e-books

De felu-i, mila-i slobodă
de silă.

Ea picură din cer, ca
ploaia lină,

Pe joasele câmpii, de
două ori

Cu binecuvântarea: celui
ce dă,

Şi celui ce primeşte.
Puternică

Între puternici…

― William Shakespeare, Neguţătorul din Veneţia,

Biblioteca din Vashon

JEPHTHA TWAIN ÎNDURA cele mai
cumplite chinuri din ultimele trei zile. Călăii Sindicatului Războinicilor erau
profe­sionişti: pentru ei ar fi fost o adevărată ruşine ca victima să moară
prea devreme. De când intrase pe mâinile lor ― de trei zile ― nu leşinase nici
măcar o singură dată. Îşi dăduseră foarte repede seama că amărâtul nu le va
folosi la nimic. Agonia aceas­ta era pedeapsa pentru că îi făcuse să-şi piardă
timpul cu el. După torturi, îi înfipseseră cârlige în carne şi-l agăţaseră pe
pe­retele din obsidian al promontoriului. Nu-şi făcuse nici o iluzie, ştia de
la început că acolo va ajunge. Cei care se opuneau regi­mului erau adesea
spânzuraţi în cârlige şi lăsaţi să moară sub privirile întregii aşezări. Sensul
precis al acestei lecţii nu fusese niciodată foarte clar.
Era noapte când cei trei din
Sindicatul Războinicilor îl agă­ţaseră în cârlige. Îl răpiseră tot la adăpostul
întunericului, iar Jephtha considerase acest lucru drept o dovadă de laşitate.
Cu greu, reuşi să deschidă pleoapa stângă; era mai puţin umflată decât
cealaltă. La orizont, deasupra obrazului negru al oceanu­lui, se ghiceau razele
timide trimise de zori să spioneze printre stele. Luminile unui hidrobuz cu
navetişti se îndreptau greoi spre cheiul aşezării de dedesubt. Ca şi celelalte,
era înţesat cu muncitori care lucrau la Proiectul Nava Neantului.
Numeroase hidrobuze pătau
întunericul de nepătruns al oceanului, pe traseul dintre satul din Kalaloch şi
complexul tur­nului de lansare. Un labirint de conducte organice şi diguri din
piatră împânzea ţărmurile Kalalochului, asigurând buna desfăşu­rare a noilor proiecte
de acvacultură iniţiate de "Comerţul Tritonian". După ce echipamentul
de pescuit îi fusese confiscat, iar licenţa retrasă, Jephtha încercase ― fără
succes ― să se angajeze în cadrul unuia dintre aceste proiecte. Partenerul său
păstrase pentru sine doi peşti în loc să-i declare la depozitul portului.
"Noua strategie economică" a Directorului interzicea acest lu­cru,
iar agenţii săi îi pedepsiseră crunt pe cei doi pescari, ca să dea tuturor o
lecţie
Când zorile luminoase îşi făcură
apariţia la orizont, Jephtha se simţi deodată mai uşor. Parcă nu-şi mai simţea
corpul. Sinele său se debarasă de durere şi, ca un peştişor care se zbate să
scape din mâna pescarului, reuşi să iasă din învelişul sufocant al cărnii
chinuite. Se opri la câţiva metri depărtare, deasupra unei stânci, privind
înapoi spre propriul său trup însângerat La această lati­tudine sudică, zilele
pandorane durau aproape paisprezece ore. De câte ori aveau să mai respire
plămânii săi perforaţi? Câtă viaţă mai rămăsese în sacul acela cu formă umană?
Marica, îşi aduse aminte, Marica
mea şi cele trei odrasle ale noastre! Sindicatul Războinicilor m-a ameninţat
că-i va ur­mări şi pe ei..
Îşi vor închipui că Marica le ascunde ceva. Vor pretinde
că femeia împreună cu micuţii ei erau periculoşi pentru întreaga suflare din
Kalaloch. Vor începe cu copiii, pentru a o convinge să vorbească, dar ea nu
putea spune nimic. Pentru că nu ştie nimic. Jephtha închise strâns
pleoapa ochiului sănătos, scăldat în sânge şi copleşit de remuşcări.
"Echipa specială" a Directorului
îi înfipsese în piept şi spi­nare cârlige pentru maki; cârlige din oţel, cu
vârful de mărimea degetului mare. În lumina proaspătă a zorilor, îi străluceau
ca o armură pe piept. Forfacele şi plumbii îi atârnau până la ge­nunchi, precum
o fustanelă. Lumina reflectată de cârlige, ca şi mirosul de sânge, aveau să
atragă Nemilosul ce îl va ucide.
Jephtha pusese momeală în mii de
cârlige ca astea. Acum atârnau liber pe lângă el, scoţând clinchete la fiecare
mişcare a sa, la fiecare adiere a brizei. Atârna în două duzini de cârlige ―
douăsprezece înfipte în piept, douăsprezece în spinare. Probabil că numărul
avea o semnificaţie anume, dar nu i-o dezvăluiseră, însă aflase de la ei
răspunsul mult căutat.
Fantomele există cu
adevărat! îşi repetă de câteva ori în minte: Fantomele există cu adevărat!
Toţi auziseră despre Fantome, dar
nici unul dintre cunoscuţii lui nu întâlnise vreuna. De câteva luni,
holovizoarele, televizoa­rele sau aparatele de radio captau misterioasele
emisiuni difuzate de "Postul-Fantomă". Nimeni nu se îndoia că acest
post aparţi­nea Fantomelor. În sate circulau poveşti despre lupta lor destinată
înlăturării de la putere a Directorului ― Raja Flattery ― şi a călăilor care-l
slujeau. În fiecare Jurnal de Noapte apăreau comentarii despre activitatea lor
subversivă: deturnarea livrărilor, furturi de alimente, sabotaje. Tot ceea ce
deranja cauza Directorului era pus pe seama Fantomelor, care deveniseră
responsabile chiar şi de producerea calamităţilor naturale.
"Postul-Fantomă", folosin­du-se de oameni pricepuţi şi echipamente
sofisticate, intervenea abuziv pe frecvenţele oficiale, transmiţând informaţii
menite să şubrezească încrederea populaţiei în Director.
Jephtha încercase de mai multe
ori să se alăture Fantomelor, şoptindu-şi pe la diverse uşi intenţiile. Însă nu
primise nici un răspuns. "Postul-Fantomă" făcuse ca speranţa să
renască în el; hotărâse să lupte de unul singur. Acum era convins că aşa acţio­nau
Fantomele: fiecare pe cont propriu
Îşi propusese să distrugă însuşi sediul puterii ― centrala
elec­trică principală, plasată între Kalaloch, aşezare industrială aflată în
plină expansiune, şi locuinţa personală a Directorului.
Obiectivul ales de el era o
instalaţie de obţinere a hidroge­nului, care furniza hidrogen, oxigen şi
electricitate pentru toţi antreprenorii reuniţi de programul spaţial. Aruncarea
în aer a centralei ar fi lăsat în pană, o vreme, fabrica orbitală şi preţiosul
Proiect Nava Neantului. Jephtha îşi spusese că locuitorii săraci ai
Kalalochului oricum nu beneficiau de avantajele acestei in­stalaţii. Mii de
oameni nu aveau electricitate în case; Proiectul şi Flattery ar fi urmat să
sufere cel mai mult. Bietul pescar ar fi trebuit însă să-şi imagineze că
Securitatea se gândise deja la asta şi, în consecinţă, era pregătită.