e-books

durere a
degetului tău

cel mic e
pentru mine

mai dureroasă
decât

moartea a
milioane de

oameni.
 

Am fost aduşi
la Centrul de pansare, unde murdăria noastră respingătoare şi paraziţii ce ne
colcăiau pe rănile deschise l‑au făcut pe chirurg să turbeze de furie.

— Nu mi‑a
fost dat în viaţa mea să văd asemenea porci! exclamă el.

Medicul
acesta foarte tânăr, proaspăt ieşit din şcoala de la Graz nu văzuse,
într‑adevăr, mare lucru în viaţa lui. Micuţul îl blagoslovi cu o ploaie de
înjurături, ceea ce i‑a sporit şi mai mult furia. Se jură pe onoarea lui de
soldat că va fi aspru pedepsit, dacă bineînţeles va scăpa cu viaţă. Până atunci
se distră cu delicii auzindu‑l cum zbiară în timp ce îi scotea schijele de obuz
care împănau muntele acesta de carne.

Tânărul medic
nu ştia altceva, nu era decât un copil care nu avea să mai crească. Fu împuşcat
trei săptămâni mai târziu, legat de un plop. Operase un general ce fusese
muşcat de o viperă şi generalul murise sub cuţitul copilului. Chirurgul
statului‑major fiind beat, nu putuse face operaţia, însă cineva ceruse anchetă,
iar chirurgul de la statul‑major se grăbi să dea vina pe tânărul său coleg.
Incompetenţă şi neîndeplinire a datoriei, declarase consiliul de război.
Tânărul zbieră necuviincios în timp ce era legat de plop, au trebuit patru
oameni să‑l care şi au observat că inima i se zbătea să‑i spargă pieptul.
Soldaţii l‑au îmbărbătat spunându‑i că trebuie să se poarte ca un bărbat. Dar e
tare greu să fi bărbat când nu ai decât 23 de ani şi iluzia că eşti cineva
pentru că ai două stele la mânecă.

Cei din
pluton au povestit că a fost o execuţie urâtă. Erau vechi infanterişti care văzuseră
multe! Aşii regimentului 94.

 

TRENUL‑SPITAL
AUXILIAR 877 EST

Gerul tăia în orice
materie vie ori moartă, precum o lamă înroşită în foc. În depărtare, se auzea
cum trozneau arborii în pădure. Locomotiva, care trăgea lungul tren sanitar,
fluiera vaietul ei sfâşietor şi până şi vaporii albi păreau reci in această zi
de iarnă rusească. Mecanicii purtau căciuli grele de blană şi scurte îmblănite.
Sute de răniţi zăceau îngrămădiţi în vagoanele de marfă însemnate cu mari cruci
roşii, iar zăpada spulberată de pe^‑ rambleu de goana trenului
pătrundea în vârtejuri prin pereţii acoperiţi cu promoroacă.

Zăceam în vagonul 48,
împreună cu Micuţul şi cu Legionarul. Micuţului îi pătrunsese o schijă în
spate, iar o mină îi smulsese jumătate din fese. Era culcat pe burtă, în paie.

— Nu crezi că‑i rost
de‑un chiul zdravăn? Vreau să zic cu fesa asta care i‑a rămas lui Ivan?

Legionarul, care îşi
privea toată ziua în oglindă nenumăratele, stricăciuni personale, se porni să
râdă încetişor.

— Eşti mare şi prost.
În batalioanele disciplinare nu poţi chiuli decât atunci când ţi‑ai lăsat şi
capul. Tu însă te vei întoarce pe front să‑ţi laşi jumătatea cealaltă de fund.

Micuţul recăzu pe
paie blestemând. Legionarul îl bătu pe umeri.

— Linişteşte‑te, porc
mare ce eşti, altfel rişti să te arunce jos din vagon la următoarea debarcare a
eroilor defuncţi!

Ceva mai încolo,
lângă perete, Huber încetase cu răcnetele.

— Cred că a crăpat,
şopti Micuţul.

— Da, şi nu va fi
singurul, murmură Legionarul, ştergându‑şi fruntea de sudoare.

Avea febră mare şi
din pansamentul vechi de opt zile, ce nu izbutea să‑i acopere umărul rănit, îi
curgea puroi. Era cea de a 16‑a rană a sa. Primele 14 datau din vremea când era
în Legiunea Străină, unde servise timp de 12 ani, astfel încât se considera mai
mult francez decât neamţ, cu obrazul său tăbăcit, cu statura scundă şi veşnicul
său, chiştoc între buze.

— Apă, pentru
Dumnezeu, apă! imploră subofiţerul Huhn, care avea pântecul deschis.

Cineva de lângă uşă
îl înjură.

— Gura! N‑avem de
băut decât propria urină, şi dacă faci una ca asta ticăloşii te pun la zid
pentru îmbolnăvire intenţionată.

Omul cu pântecul
deschis începu să plângă. Un altul, de la celălalt capăt al vagonului, râse
răutăcios:

— N‑ai decât să faci
ca noi, linge gheaţă.

Cel de lângă mine,
Feldwebel‑ul, se ridică pe jumătate, în ciuda durerilor pe care i le pricinuia
burta găurită de un glonţ de mitralieră.

— Camarazi! Führer‑ul va avea grijă
de noi.

Ridică braţul,
salutând ţeapăn, şi intonă începutul unui marş nazist, însă căzu înapoi pe
paie, epuizat. Hohotele celorlalţi urcară spre plafonul acoperit cu promoroacă.

— Eroul a obosit,
mârâi un glas, iar între timp Adolf se îmbuibă cu de toate.

— Vă trimit în fâţa
consiliului de război, zbieră Feldwebel‑ul.

Micuţul îi zvârli în
cap o oală cu varză împuţită.

Cuvintul moare in tacere

Se sbate injunghiat de vis

si vrea bacsis si vrea durere,

si-ntinde pumnul drept, deschis

Atita aur pe icoane

prea in zadar s-a spalacit,

caci gaozarii cu plocoane

abia acum au conacit

Si-si geme-n sine universul

betia stearpa de hasis

Ma doare surd,

ma taie versul

cum simti nevoia sa te pisi.

 

Bucuresti, Vineri 11 Martie 1955

Luat pe felii,
poporul român nu se prea plictiseşte. Fiindcă diversitatea în unitate a bătăii
în cadrul spaţiului mioritic poate lua fie formele baladeşti ale bătutului
anonim, cum se întîmplă mai ieri pe străzile Clujului, unde anonimii
reprezentanţi ai opoziţiei s-au jucat de-a şniţelul cu anonimul bătător
pedeserist, fie bătutul să-şi recapete sinele pierdut, cu ajutorul domnului
Cozma ce ieşi fără prejudecăţi din codrii societăţii de consum în sfînta zi de
vineri să împartă cu dărnicie atît la săraci cît şi la bogaţi pumni albi pentru
zile negre.

            În această atmosferă tipic
eminesciană – „ Ne bate azi, ne bate mîni / Astfel dorinţa-i gata ” – PDSR-ul
are toate şansele să cîştige alegerile locale, cît şi pe cele din toamnă, cu
atît mai mult cu cît Miron Cozma e îmbiat să probeze salopeta de senator
pedeserist.

            Dacă la cele de dinainte mai adăugăm
bătutul cu bidinelele în cadrul Lipitoriadei, başca intelectuala confruntare a
mirositului în şosete ideologice din incinta Senatului, trebuie să recunoaştem
că specifica noastră voinicie, care în trecut se rezuma la trîntă şi oină, a
căpătat un parfum neaşteptat.

            Torenţiala ploaie de pumni din
ultimul timp compensează lipsa precipitaţiilor naturale, vipia ucigătoare a
Bărăganului coborînd spăsită în subsolul presei cotidiene, ca să nu mai
amintesc de banala interceptare a telefoanelor ce-şi dădu obştescul sfîrşit
pînă şi în „ România Liberă ”.

            Geaba se vaită vocabularul limbii
române că-i sparge Măgureanu capul cu microfonul – jurnaliştii tot la pipăibila
vînătaie ramîn mai sensibili.

            D’aia paginile dedicate lui Cozma
sunt mai late-n poale decît piţigăiatele comentarii despre ceva ce nu doare, nu
se vede, în schimb se ascultă.

            Încurcat în fire şi-n angajaţi,
SRI-ul îşi caută feciorelnic identitatea, în vreme ce pumnul lui Cozma a ajuns
deja instituţie naţională.

27 mai 1996

Iubind în taină am
păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii – vin’ la sânu-mi.